Călătorește, altfel îți fuți viața degeaba

Dacă tot trăim pe planeta asta plină de nebuni în jungle urbane, de ce alegem să ne ancorăm în aceeași parcare de Lidl, cu aceleași fețe obosite și aceleași conversații despre rate, vreme și promoții la tigăi?

Ieși din bula asta. Sau din satul tău digital cu algoritmi care îți arată doar ceea ce știi deja.

Călătorește. Oriunde și cu orice. Cu trenul, cu bicicleta, cu o rablă de ’98 sau cu avionul — da, cu avionul, că nu mai e doar pentru „bogații cu figuri”. În 2025, poți zbura la Milano cu câțiva euro. Patru cafele, un risotto și te întorci. Am văzut bilet dus-întors spre Budapesta cu 30 de euro. Și tu-mi zici că n-ai bani? N-ai scuze, prietene. Ai doar priorități aiurea.

Vrei lecții de istorie? Nu le lua din manuale prăfuite. Du-te în Roma și simte cum încă pulsează imperiul în asfalt. Vizitează un sat uitat din Grecia, plin de măslini și taverne. Vezi cum gândește un turc, cum zâmbește o moldoveancă, cum se ceartă doi italieni pe nimic. Învață despre oameni, despre cum nu ești buricul pământului, ci doar încă un om cu un pașaport care expiră prea curând.

Îți scriu rândurile astea dintr-un orășel de lângă Roma, pe malul Mării Tireniene. Nu e vreo bombă turistică, nu are catedrale faimoase sau TikTok-uri virale. Dar are farmec. Case cochete cu tencuială scorojită fix cât trebuie, un vibe din ăla molcom și elegant, și turiști italieni care vin din Roma doar ca să simtă nisipul sub tălpi și să prindă puțină sare pe piele înainte să se întoarcă în trafic.

Mai stau o zi aici, trag aer adânc, fac o baie rece și mănânc o pizza decentă și apoi plec spre coasta Amalfitană. Nu, nu ca influencer. Nu ca „explorer digital”. Mă duc doar să beau un ristreto scurt, amar și perfect, și să mă uit — simplu — cum se sparg valurile de stânci. Fără pretenții. Fără filtre. Doar să fiu acolo.

Călătoriile nu sunt un moft. Sunt tratament. Detox de cotidian, de scroll, de zgomot. Sunt răspunsul la „nu mai suport rutina” și la „mi se pare că trece viața pe lângă mine”.