Adio!
Twitter era odată o cafenea virtuală. Un loc în care ideile se ciocneau elegant, sarcasmul era rafinat, iar fiecare replică avea o greutate, nu doar un volum. Acolo descopereai oameni deștepți, ironii fine, știri reale și conversații care te făceau mai informat, nu mai prost.
Astăzi, X (fosta platformă Twitter) e o dejecție digitală, o fosă septică în care s-au înecat tot ce însemna umor, spirit critic și demnitate online. În locul vechilor dezbateri ai acum un cor de boți ruși, trolli și idioți utili care repetă obsesiv aceleași mantre despre Georgescu, președintele mult iubit „de drept și de fapt” al României imaginare.
Platforma aia e o glumă sinistră: algoritmii promovează nebunia iar fiecare discuție e o competiție de cine poate coborî mai jos în canal. Cândva aveai idei care zburau și acum, doar muște care bâzâie în jurul aceleiași mizerii.
După aproape 17 ani, îmi iau adio. Nu mai pot respira într-o groapă de gunoi. Twitter a fost scenă. X e un tomberon, o ruină digitală, o hazna în care a fost aruncat tot ce făcea platforma valoroasă.
Și pentru toată mizeria pe care ai clădit-o, pentru toată prostia pe care ai promovat-o, pentru fiecare bot și troll cu care ai înlocuit oamenii reali: Suck IT, Elon!


Nu ma asteptam la atata sinceritate! Super articol, chiar rezonez. Ai vreo alternativa?
Problema cu adevărat gravă este că proprietarul X este un sinistru consumator de droguri și este foarte activ pe rețea manipulând algoritmii după cum are chef.